luni, 27 iulie 2009

Boli nervoase, tratate cu celule stem

Conform BBC News, celulele stem ar putea fi folosite in tratarea unor serii de boli nervoase. Aceasta terapie prin care neuronii ar putea fi "revigorati" va fi de folos in special copiilor si adultilor care sufera de boli foarte rare ale sistemului nervos. Profesorul Stevan Goldman de la Centrul Medical din cadrul Universitatii Rochester (UK) afirma ca " Este grozav ca de acum inainte ne putem gandi nu doar sa tratam astfel de boli, ci chiar sa le vindecam". Una dintre bolile care ar putea fi tratata cu ajutorul celulelor stem este scleroza multipla. Testele au fost facute, deocamdata, pe soareci, fiind folosite injectii cu celule gliale fatale. Unele dintre aceste boli ale sistemului nervos apar pentru ca celulele nervoase nu contin suficienta mielina, o substanta cu un important rol in transmiterea impulsurilor electrice.

Sursa: BBC News

vineri, 24 iulie 2009

Miracolul Maiei

O simpla imbratisare la sfarsit de zi din partea fiicei sale Maia este acum un gest special pentru Daniel Firedlander, tatal Maiei. "Cu cateva saptamani in urma Maia nici nu ar fi observat daca eram in aceeasi incapere cu ea, insa acum este foarte clar ca stie cine sunt, iar acest lucru ma face extrem de fericit" povesteste Daniel.

Povestea Maiei, una dintre gemenele familiei Friedlander, din Auckland, Noua Zeelanda, a inceput la nastere, cand lipsa de oxigen i-a afectat creierul, intarziindu-i astfel dezvoltarea.

Parintii Maiei au incercat toate tratamentele si terapiile existente, lucrand cu ea zilnic timp de 6 ore. Dupa 3 ani de terapii, rezultatele au fost inconsecvente si progresul lent.

Insa in toamna anului 2008, Maia si familia ei au primis o noua sansa datorita unei noi proceduri medicale realizata de catre Dr Joanna Kurtzberg, oncolog de renume la Duke University din North Carolina, SUA.

"Am auzit pentru prima oara ca sangele din cordonul ombilical poate repara deteriorarile cerebrale atunci cand Mary Schneider, prima persoana care a beneficiat de acest tip de tratament pentru fiul ei Ryan, a vizitat Noua Zeelanda in aprilie 2008", afirma mama Maiei.

Parintii au hotarat s-o inscrie pe Maia in programul oferit de Duke University si timp de 4 luni, au telefonat si au trimis e-mailuri zilnic la Duke University. Stiau ca nu au nimic de pierdut, insa erau datori sa incerce orice tratament ar fi fost necesar pentru a-i schimba Maiei viata. Iar rabdarea si insistenta le-a fost rasplatite. La sfarsitul lunii august 2008, Maia si mama ei, Jillian, au zburat catre SUA, urmand ca acolo sa aiba loc transplantul autolog de celule stem din sangele din cordonul ombilical al Maiei.

"Odata ce aceste celule au fost transplantate, este doar o chestiune de timp pana celulele stem gasesc drumul catre tesutul deteriorat si incep reconstruirea lui", spune Jillian. In cazul Maiei, rezultatele nu au intarziat sa apara. La numai doua zile de la infuzie, starea Maiei a inceput sa se imbunatatateasca, iar la intorcerea in Auckland, la numai 7 zile de la transplant, Daniel a fost uimit de progresele fiicei sale, afirmand chiar ca parca ar fi alt copil.

Acum Maia se pregateste de scoala, impreuna cu sora ei Arielle, acest lucru fiind foarte greu de imaginat inainte de efectuarea transplantului.

"Acum vorbeste, se joaca si face o gramada de rele impreuna cu sora sa, dar noi nu putem fi decat fericiti. Maia a avut o a doua sansa, iar noi am devenit familia la care visam de atat timp.", povestesc Daniel si Jillian.


Sursa: stuff.co.nz



luni, 6 iulie 2009

Se infiinteaza Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

Ministerul Sanatatii va infiinta Registrul National al Donatorilor de Celule Stem, pentru ca pacientii cu boli hematologice maligne, precum leucemia, care necesita tratament prin transplant de celule stem si care nu au rude compatibile sa aiba sanse mai mari de a face un transplant în tara.

Procentul acestor pacienti reprezinta aproximativ 7-10% din totalul pacientilor care au nevoie de aceasta procedura. Pentru a da o sansa de vindecare acestor pacienti se impune infiintarea unei institutii care sa gestioneze o baza de date privind persoanele fizice, care si-au dat acceptul pentru a dona celule stem pentru tratamentul unor pacienti cu hemopatii maligne, informeaza ziarul Cotidianul.

Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice va functiona la Bucuresti, cu sediul in strada Constantin Caracas nr. 2-8, Sector 1, si va urmari coordonarea activitatii de donare de celule stem, crearea si gestionarea unei baze de date privind persoanele care si-au dat acceptul pentru a dona celule stem, se va interconecta cu institutii similare internationale in vederea gasirii unor donatori compatibili pentru pacientii care nu s-au gasit un donator in tara. Activitatea Registrului se va realiza prin trei Centre de Transplant de Celule Stem si opt Centre de Recrutare si Testare Primara, va avea 40 de angajati si un Consiliu Stiintific, potrivit site-ului PaginaMedicala.ro

Referitor la infiintarea Registrului National, primul-ministru Emil Boc declara ca posibilitatea ca aceste transplanturi sa fie realizate si in Romania ar reduce foarte mult costurile acestor interventii. Astfel, costul unui astfel de transplant in Romania ar putea ajunge la 40-45.000 euro, fata de 150.000 euro in strainatate.



O noua companie ce se ocupa cu recoltarea celulelor stem din cordonul ombilical a intrat pe piata din Romania!

Cu o experienta de peste 7 ani in domeniul prelevarii, testarii si stocarii celulelor stem din sangele din cordonul ombilical, compania cipriota CBB Lifeline Biotech Ltd. a intrat pe piata romaneasca incepand din luna iunie 2009. Cu sediul central in Nicosia, Cipru, Lifeline este cea mai mare banca regionala pentru depozitarea sangelui din cordonul ombilical din S-E Europei si Orientul Mijlociu, deservind tari ca Franta, UK, Irlanda, Grecia, Spania, Egipt, Liban si Romania.

In acest moment, in banca de tesut a companiei CBB Lifeline Biotech Ltd. sunt depozitate peste 5000 de mostre de sange din cordonul ombilical.

Compania Lifeline opereaza conform legislatiei nationale ce deriva din directivele UE privind standardele pentru manipularea tesuturilor umane si a celulelor, este acreditata de catre Agentia Nationala de Transplant din Romania si este in curs de acreditare de catre Asociatia Americana a Bancilor de Sange ( AABB). Mai mult, laboratorul Lifeline detine acreditarea dupa standardele internationale ISO 15189 si ISO 9001. In ceea ce priveste separarea celulelor stem, compania Lifeline utilizeaza cea mai noua metoda automata de separare, aceasta fiind aprobata de catre organizatia FDA, de Fundatia pentru Acreditarea Terapiilor prin Celule (FACT) si de echivalentul european al acesteia, NETCORD.

Costul de testare si stocare a celulelor stem pe o perioada de 20 de ani este de 1600 Euro ( TVA inclus), in acest pret fiind incluse si toate analizele mamei si copilului. La acest tarif se adauga 145 Euro (TVA inclus), reprezentand costul kit-ului de recoltare si transportul mostrei de sange din Romania catre banca de tesut din Cipru. Familiile interesate pot oricand vizita sediul companiei sau pot suna pentru o programare cu unul dintre consultantii Lifeline. Consultanta este absolut gratuita si are ca scop informarea viitorilor parinti cu privire la utilitatea stocarii celulelor stem din sangele din cordonul ombilical. Contractul poate fi incheiat in orice luna de sarcina, chiar si in ziua in care are loc nasterea, totul rezolvandu-se cu un simplu telefon.