miercuri, 21 ianuarie 2009

Un nou tratament cu celule stem a fost dezvoltat pentru a lupta împotriva SIDA

Oamenii de ştiinţă susţin că au făcut o descoperire revoluţionară în lupta împotriva SIDA, prin dezvoltarea unui tratament cu celulele stem care protejează sistemul imunitar de virusul care provoaca maladia.

Tratamentul constă în izolarea acelor gene care duc la înmulţirea virsurului HIV în organism, prin introducerea lor în celule stem umane, în laborator, urmând ca mai apoi, celulele stem să fie introduse în măduva osoasă a pacientului.

Rezultatele primelor teste sunt foarte încurajatoare.

În primele teste pe oameni, celulele stem anti-HIV au fost transplantate în organismele a cinci pacienţi bolnavi de SIDA. Pacienţii sufereau şi de limfom,(o formă de cancer ce se dezvoltă în ţesutul limfatic) din cauza căreia au trebuit să facă un transplant de măduvă osoasă.
O parte dintre celulele stem transplantate s-au dezvoltat în noile organisme, ducând la creşterea numărului de globule albe din sânge, rezistente la virusul HIV. După urmarea acestui tratament starea generală a pacienţilor s-a îmbunătăţit.

''Este încă un tratament experimental, dar sperăm ca în cele din urmă să putem oferi pacienţilor cu SIDA un singur transplant care să îi protejeze toată viaţa'', a declarat David DiGiusto, din cadrul City of Hope Medical Centre din Duarte, California, citat de telegraph.co.uk.

Cercetătorii susţin că acest tratament funcţionează la persoanele diagnosticate cu limfom, care au suferit un transplant de măduvă osoasă. Deocamdată ei evită să realizeze aceste teste şi pe pacienţi infectaţi cu SIDA, dar care nu au fost diagnosticaţi cu limfom, şi prin urmare nu au suferit nici un transplant de măduvă osoasă. Ei cred că doar măduva osoasă sănătoase poate duce la creştarea numărului de globule albe care protejează împotriva HIV.

La nivel mondial, peste 40 de milioane de oameni sunt infectaţi cu HIV. Anual, trei milioane mor din cauza acestei maladii.
Sursa: Realitatea.net

Niciun comentariu: